Când privesc zilele de-aur a scripturelor române,
Mă cufund ca într-o mare de visări dulci si senine
Si în jur parcă-l colindă dulci si mândre primăveri,
Sau văd nopti ce-ntind deasupră-mi oceanele de stele,
Zile cu trei sori în frunte, verzi dumbrăvi cu filomele,
Cu izvoare-ale gândirii si cu râuri de cântări. 

Văd poeti ce au scris o limbă, ca un fagure de miere,
Chichindeal gură de aur, Mumulean glas cu durere,
Prale firea cea întoarsă, Daniil cel trist si mic,
Văcărescu cântând dulce a iubirii pimăvară,
Cantemir croind la planuri de cutite si pahară,
Beldiman vestind în stihuri pe războiul inimic. 

Liră de argint, Sihleanu -- Doinici cuib de-ntelepciune,
Care, cum rar se întâmplă, ca să mediteze pune
Urechile ce-s prea lunge ori coarnele de la cerb;
Unde-i boul lui cuminte, unde-i vulpea diplomată?
S-au dus toti, s-au dus cu toate pe o cale neturnată.
S-a dus Pan, finul Pepelei, cel istet ca un proverb.
 

"Moarte succede vietii, viata succede la moarte",
Alt sens n-are lumea asta, N-are alt scop, altă soarte;
Oamenii din toate cele fac icoană si simbol;
Numesc sunt, frumos si bine ce nimic nu însemnează,
Împărtesc a lor gândire pe sisteme numeroase
Si pun haine de imagini pe cadravul trist si gol. 

Ce e cugetarea sacră? Combinare măiestrită
Unor lucruri nexistente; carte tristă si-ncâlcită,
Ce mai mult o încifrează cel ce vrea a descifra.
Ce e poezia? Înger palid cu priviri curate,
Voluptos joc cu icoane si cu glasuri tremurate,
Strai de purpură si aur peste tărâna cea grea. 

Rămâneti dară cu bine, sfinte firi vizionare,
Ce făceati valul să cânte, ce puneati steaua să zboare,
Ce creati o altă lume pe-astă lume de noroi;
Noi reducem tot la pravul azi în noi, mâni în ruină,
Prosti si genii, mic si mare, sunet, sufletul, lumină --
Toate-s praf... Lumea-i cum este... si ca dânsa suntem noi